fbpx

Cum ne menținem greutatea in perioada încărcată de a Sărbătorilor de Iarnă?

Cum ne menținem greutatea in perioada încărcată de a Sărbătorilor de Iarnă?

Începem simplu … prin a ne cântări, pentru a ști de unde am plecat și unde vrem să ne menținem.

Câteva sfaturi nutriționale care vă vor ajuta să rămâneți la aceeași greutate și să vă mențineți centrimetri taliei în timpul sărbătorilor.

Planificați-vă meniul în avans
Creșterea în greutate nu se întâmplă magic, la fel ca și slăbirea, pocnim din degete și ne îngrășăm sau slăbim, nu este posibil! Astfel că îngrășarea presupune consumul unui surplus caloric.
Balanța calorică determină creșterea sau pierderea în greutate. Cunoscând meniul, veți putea face cele mai înțelepte alegeri culinare și silueta nu va avea de suferit.

Nicio masă fără proteine
Un obiectiv pentru oricine încearcă să slăbească sau să se mențină – consumul de proteine. Datorită efectului său termic și a controlului asupra sațietății. În timpul meselor de Sărbători, umpleți mai întâi farfuria cu surse de proteine și fibre. Efectul termic ridicat al proteinei vă va stimula metabolismul, atât consumul de proteine cât și fibrele vă vor permite să vă simțiți sătul – reducând considerabil probabilitatea de a vă supra-alimenta cu deserturi.
Cele mai indicate surse de proteine includ surse animale de origine organică și/sau sigură: pui, curcan, vită, pește de captură și surse vegetale precum linte, chia, drojdia de bere inactivă, unturi de nuci, mazăre, ciuperci, spanac, broccoli și quinoa.

Fiți atent la gustare

Conștientizați obiceiurile alimentare care vă afectează silueta.
În perioada sărbătorilor, dulciurile concentrate, gustările hipercalorice (și inutile – în afară de plăcerea gustului, nu aduc nici un beneficiu), băuturile alcoolice, re-umplerea farfuriei, vor determina kilograme în plus. Optând pentru alimente mai puțin calorice, nutritive, precum legume și fructe este in permanență o opțiune sănătoasă.

Nicio zi fără mișcare

Inactivitatea contribuie la creșterea în greutate, iar oamenii tind să fie mai sedentari în timpul sărbătorilor. Efectuarea unei anumite forme de activitate fizică sau creșterea numărului de pași zilnici este o necesitate dacă doriți să vă controlați greutatea în acestă perioadă.

Limitați caloriile lichide

Numărul caloriilor goale din băuturi alcoolice, încep de la 7 kcal/100g, când 100g de proteină sau carbohidrați conțin cate 4 kcal/100g. Recomand moderație și de asememea înlocuirea lichidelor bogate în calorii zaharoase, cum ar fi sucuri carbogazoase sau fresh-uri cu apa plată/minerală sau apă infuzată cu fructe de pădure/citrice/ierburi aromatice.

Dacă ați facut excese, revenirea după Sărbători trebuie să fie treptată, nu căutați soluții magice în faimoasele cure Detox cu sucuri și nici nu vă înfometați sau nu vă limitați doar la 3 frunze de salată, sau 2 fructe pe zi.
Urmați o alimentație ușor hipocalorică, astfel încât să contrabalansați excesul acumulat în ultimele zile, vă cântăriți ulterior și vă bucurați de rezultate.